vineri, 14 mai 2010

Insula K & Letea

Ziua 1 si 2 (Sulina si imprejurimi)
Ziua 4 (Caraorman & Pasari)

Insula K

Farul Vechi din Sulina




...in drum spre insula K



cu oprire la pelicani :)







Insula "K", aşa cum a fost ea denumită de experţi, a luat naştere în Marea Neagră, în golful Musura, la nord de gura de vărsare a Braţului Sulina, ca urmare a unui proces de acumulare a aluviunilor aduse în principal de către braţul cel mai nordic al Dunării, Braţul Chilia şi cu aportul curenţilor circulari din Marea Neagră.
Cu o lungime de 7 km şi o lăţime de 80 de metrii, insula pare, văzută de sus, o limbă de nisip. Ea a început să se contureze în urmă cu 10-15 ani, iar acum cinci ani au apărut şi primele forme de vegetaţie.
Dacă iniţial, în cadrul activităţii de delimitare a frontierei de stat împreună cu autorităţile din Ucraina, efectuând-se cu aceasta ocazie măsurători topogeodezice, s-a împărţit insula în două zone (2 km în Romania şi 5 km în Ucraina), ulterior, după rezolvarea conflictului dintre cele doua state cu privire la zona contiguă (soluţionat de către instanţe internaţionale), insula revine în totalitate României, chiar dacă în prezent nu au fost îndepărtate semnele specifice frontierei de stat.

sursa: wikipedia









...la plecare s-a intamplat ceva foarte funny oarecum dar normal pentru Romania :)

Fiind destul de urat afara ploaie, vant, etc (mai trebuia sa si mergem prin apa de-mi tremura obiectivul :P) ne-am grabit sa plecam ... caaaaaaaaaaaand apare politia de frontiera si dialogul a decurs cam asa:

Politistul: Buna ziua! Ati trecut grantia si am fost sunat de la Tulcea sa vin sa verific
Barcagiul: Cum sa trecem granita ca anul trecut s-a stabilit ca insula este a noastra
Politistul: Domne` nu stiu eu am fost sunat, acum trebuie sa va retin si sa mergem in oras sa facem documentele (nu stiu ce documente)
Barcagiul: da-mi sa vorbesc cu seful tau
Politisul: ii da telefonul
Barcagiul: ..ii explica ca e insula noastra si ca nu am trecut nicio granita
Seful: ..trebuie sa veniti de urgenta in oras ..

...dupa certat la telefon si explicat ca ploua ca sunt valuri ca noi suntem uzi ca dracu etc ... mai suna barcagiul la Constanta sa se intereseze cineva de acolo daca este insula noastra sau a Ucrainei :)

...dupa ce am asteptat destul incat sa ne udam de tot si sa se porneasca ploaia mai serios politistul de frontiera a primit telefon de la nu stiu cine din Constanta ca avem dreptate si linia de frontiera e dupa insula :))

Morala ? politia romana de frontiera nu stie unde avem frontierele :))))







Cei 20 de cai putere de la motor (suzuki evident :D) ne-au dus acasa in siguranta :)

Satul Letea

...de pe drum











































Padurea Letea

Padurea Letea, este cea mai veche rezervatie naturala declarata in Romania, fiintand din 1938.

Vegetatia este formata din stejarul de lunca (Quercus robur), stejarul brumariu (Quercus pedunculiflora), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), frasinul de lunca (Fraxinus angustifolia), frasinul de balta (Fraxinus pallisiae), parul (Pyrus pyraster), teiul alb (Tilia tomentosa), ulmul (Ulmus foliacea) si foarte rar arinul negru (Alnus glutinosa), completata de un subarboret bogat (Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Evonymus europaeus, Cornus mas, Cornus sanguinea, Rhamnus frangula, Rhamnus cathartica, Viburnum opulus, Berberis vulgaris, s.a.).









Stejar secular Letea























Making OF


































Ziua 1 si 2 (Sulina si imprejurimi)
Ziua 4 (Caraorman & Pasari)