duminică, 9 octombrie 2011

O gradina de poveste

A venit toamna, dupa o vara atat de lunga. Oare natura ce face? Si cand ma intreb asta gandul imi fuge iute la gradina draga, de la Aprozi.


Cea mai mare surpriza am avut-o cand am fost sa o vizitez dupa o oarecare absenta (ca altminteri in fiecare weekend sunt acolo) si sa constat schimbarile toamnei. Nu e orice fel de gradina, nu e una botanica, cu pretenții științifice, nici legumicola, si nici macar una englezeasca unde totul e masurat la centimetru. E o gradina – amestec, o prea frumoasa adunare de plante, intr-o varietate care te lasa fara grai si totul risipit pe un spatiu generos ... nimeni nu se simte sufocat acolo, fie ca e un fir de patlagea sau o ditamai Campis radicans (luleaua turcului) ori parfumatul caprifoi (Lonicera caprifolium).



Am vazut-o in repetate randuri si in toate anotimpurile, cu multe infatisari, dar de fiecare data am descoperit mereu ceva de binecuvantat pentru ochi, suflet, spirit. In primul rand este spatiul, largimea, privirea ce curge libera in orice colt ai indrepta-o....sau daca ea cumva se blocheaza intr-un bucsus, o tuie, ori o bolta verde, stii precis ca urmeaza ceva dincolo, ceva gata de descoperit. Gradina de la Aprozi este mereu o explorare si o descoperire.


La inceput a fost o bucata de pamant brun roscat care apoi s-a imbracat in verdele ierbii. Ar fi putut sa ramana o simpla bucata de pamant sau o simpla gradina de zarzavaturi, insa intamplarile din viata oamenilor ce o pastoresc au vrut sa fie altfel. Poate de la nucul cel batran din coltul gradinii, aplecat regeste intr-o parte, a pornit totul. De acolo s-a nascut o poveste spusa de stapanii locului de-a lungul multor anotimpuri la o ceasca de cafea sau la un pahar racoritor...


Fotografie selectata pentru Calendar 2012


Nucul a ramas la locul lui si incet incet au aparut si alti companioni, meri, peri, gutui, visini, ciresi sau pruni. Nu, nu va ganditi la o livada. Langa visin palpaie tulpina unui tei, caisul cu 3 caise in el e tare mandru langa o tuia, iar salcamul cu banutii lui (pe care ii leapada din abundenta spre disperarea stapanei) se lasa mangaiat si inmiresmat de bratele incolacite ale caprifoiului. Incet incet, din mici mladite au crescut pomi si pomii au dat flori si roade si au imprejmuit totul cu miros dulce de viata.


Au aparut si alti arbusti cu nume curioase traind in umbra pinilor masivi. Bradutii de-o schioapa pe care i-am vazut inmugurind si fabricand din nou seva (dupa ce au fost impodobiti de sarbatoare cu zeci de globuri de Craciun in apartamentele noastre) si-au gasit aici salasul....Au diferite inaltimi si coroane functie de cat de indepartat sau apropiat a fost Craciunul pe care l-au cinstit. Cel mai frumos este un brad argintiu, in jur cu gazon tuns proaspat astfel ca el sa-si intinda maiestuos poalele argintate pe catifeaua verde intens.


Dar si ienuparul tantos si infoiat s-a desprins de la sol acaparand totul in jur, spre disperarea stapanilor care i-au pus gand rau. Totul abunda de un verde uluitor care respira si traieste chiar si iarna (prin tuia, prin iedera, prin buscus (si altele ce nu le mai stiu numele).


Puternicele nuante de verde sunt stropite cu mii de alte culori de penelul fermecat al biodiversitatii ce atotstapaneste in gradina.Trandafirii cataratori visinii care imprejmuiesc maiestrit poarta, cei galbeni, roz, rosii sau albi plantati in cele mai neasteptate locuri; alte plante cataratoare de la zorele albastre si mov, la fasolea decorativa cu flori albe, roz si rosu corai ce imbraca casa batraneasca, lasandu-i libere doar usa de intrare si un ochi de geam.



Prin alte colturi rasar crini, lalele, lujeri de stanjenei alaturi de piramidele de capsuni din care ne-am infruptat toata vara.



Dar va inchipuiti ca aceasta gradina are gard sau vreo imprejmuire? Banuiesti ca ar fi, pentru ca nu prea se vede constructie de mana omului. Este totul imbracat in liane, iedera, caprifoi, glicină si impunatoarea luleaua turcului cu trompetele ei portocalii.


Gradina de poveste are si alei, pavate (da, ati ghicit) cu piatra de rau sau busteni maronii, dar eu le cam ocolesc pentru ca cel mai mult imi place sa arunc incaltarile cat colo si sa-mi simt talpile sarutate de milioane de guri aspre-catifelate ale celei mai frumoase ierbi.


Iar linistea gradinii nu este absoluta, ci e muzicala, in armonii compuse de fosnetul miilor de banuti ai salcamului sub care ne asezam la masa, in ciripitul cine stie cator soiuri de pasari zglobii ce si-au gasit aici, ca si noi, insula lor de fericire.
Seara, corul greierilor iti incalceste orice dorinta de a mai pleca spre ingrozitorul oras cu decibelii lui dizgratiosi.