Aventura in Ceahlau (partea II)

Cum va povesteam (Aventura in Ceahlau Partea I), ne luam frumusel talpasita de la cabana Dochia si ne avantam pe platoul Ceahlaului pe o cararuie imprejmuita de jnepeni. In spatele cabanei spre stanga am putut admira schitul de pe Ceahlau si cladirea chiliilor calugarilor ce si-au gasit in varf de munte linistea.

Cabana Dochia

Schit

In zare vedeam varful Toaca, care bineinteles are si el povestea lui, alaturi de alta stanca mareata mai la vale, Panaghia ( in greaca se traduce slujba mortilor). Oamenii muntelui povestesc legenda cu mare mestesug: se spune ca a existat demult tare un neam de “uriesi” stapanitori ai muntelui care s-au prapadit dupa o molima, ramanand in viata doar o fata si un baiat. Acestia s-au izolat in varf de munte si s-au transformat in doua stanci marete, in urma unui inghet, Toaca si Panaghia.

Vf. Toaca

Vf. Toaca

Cum te apropii de Toaca, urcusul devine greu. Treci de cabana meteorologilor si daca ai noroc observi in stanga poteca ce urca serpuitor pana spre varf. Eu, tinandu-ma atotcunoscataore a muntelui, povestesc din tineretile mele de ceva scari din lemn (vreo 450 la numar) care te purtau pana in varf. Scarile nu mai sunt, din nefericire, dar incapatanarea noastra de a urca pe locul fostelor scari a existat. Uite asa, ne folosim noi de cele 4 membre din dotare (pentru ca altfel nu ai nicio sansa sa urci muntele intreg) si ajungem gafaind in varf. Nu va recomandam traseul asta pana spre Toaca decat in cazul in care vreti sa va testati sistemul 4X4 personal, iar celor cu rau de inaltime la spun calduros sa o ia pe poteca ocolitoare (credeti-ma pe cuvant!).

Hai sa mai trecem noi inca un varf cucerit la CV-ul personal, Toaca cu a lui 1904 m. Privelistea
este de nedescris sus, in locul unde se avanta vulturii. In varf se afla centrul de masurare
meteorologic. Noi nu am pierdut mult timp acolo sus pentru ca déjà ne presa ora si mai aveam
cale lunga pana jos, la Durau, pe partea cealalta a muntelui.

Fix la ora 4 dupa-masa ne-am pus si noi pe coborat. Cu totii gandeam cat timp cu lumina am mai avea la dispozitie intr-o zi de noiembrie tarziu, iar eu drept sa spun eram cea mai panicata din grup, caci iarna nu-i ca vara si noaptea nu-i ca ziua (halal filosofie).

Fotografie selectata pentru Calendar 2012

Traseul ales de noi porneste de la cabana de meteorologie si masoara vreo 7 km pana in Durau, iar tablita informativa nu suna foarte incurajator, 3 ore 30 minute. Stiti cum e cu alergatul pe munte?...Ei’, daca nu, va povestesc eu. Nici eu nu stiam, dar am fost nevoita sa aflu. Pacat de frumusetea traseului si de toate stancile pe langa care am trecut si nu am reusit sa le observ asa cum ar trebui. Cand alergi pe munte, privirea ti-e atintita mereu numai la urmatorul pas pe care urmeaza sa il faci si eventual la urmatorul semn de orientare pe care trebuie sa il urmezi.

In cea mai mare viteza am trecut pe langa Panaghia (era cam greu sa nu o observam, avand in vedere ca e o stanca enorma de calcar) apoi tot intr-o alergatura am vazut Piatra cu Bani, o stanca la baza careia mult timp s-a crezut ca si-a ingropat Stefan cel Mare comorile, Caciula Dorobantului (un conglomerat sub forma de bust ce poarta o caciula si pe umar o pusca) si abia la Curmatura Obarsiei ne-am tras sufletul. Locului ii mai zice si “La morminte” pentru ca aici s-au dus lupte in timpul ultimului razboi mondial. Am avut ocazia sa vedem poate unul din cele mai frumoase apusuri de pe munte pe care mi-a fost dat sa il vad, dar cum stresul de a prinde o coborare cu cat mai multa lumina naturala imi gadila neuronii, nu m-am putut bucura asa cum

trebuie de acel asfintit.

Am ajuns pe terasa cabanei Fantanele (1200 m) odata cu ultima licarire de lumina, cand pancarda de coborare spre Durau ne-a dat si ea un pic de furca si am pierdut vreo 10 min cu orientarea in spatiu pe intuneric.

Va spun sincer, coboratul pe munte noaptea nu mi-e cea mai placuta dintre aventuri si nu v-as recomanda sa incercati asa ceva daca nu aveti lanterne. Noi am avut o frontala si o lanterna de mana ce si-au facut treaba la maxim pentru patru oi pierdute in intunecimea muntelui. Inutil sa va spun ca am vazut prea multe thrilleruri la viata mea, incat gandurile imi clocoteau in cap a vampiri si lupi si tot soiul de vietati cu colti care ies noaptea prin padure sa ne inhate pe noi. Si uite asa, la cateva minute bune de coborat se aude fas-fas prin padure dupa noi de sa-mi sara mie inima din piept. O vietate mica si alba (in mintea mea dihania de lup) ne urmarea indreaproape tocmai de la cabana Fantanele – era si el un suflet de caine plapand ce stia mai bine decat noi drumul de intoarcere si care ne-a insotit pana am dat de sosea.

Ei, si uite asa am coborat mai cu “uite semnul”, “nu e semnul”, mai cu bancuri cu grozavii nocturne, incat mie una nu imi mai trebuie coborat pe innoptate cativa ani buni de acum incolo. Acum, hai sa spunem si avantajele unei astfel de aventuri: asfintit mai frumos nici ca putea sa existe si cer mai instelat ca la munte nu am mai vazut demult (asta pentru cei care se mai uitau si in sus, spre cer, sa vada stelele). Oricum, faza cu orientatul dupa stele va zic eu ca nu tine!!!

Aventura in Ceahlau Partea I